Vorbeam zilele trecute cu Cosmin, apoi cu Horatiu, despre emotiile pe care le traiesti cand ti se naste primul copil. Nu am fost deloc pregatit pentru asa ceva, m-a luat complet prin surprindere in cel mai placut mod cu putinta (eu imi inchipuiam copilul ca pe un gadget fara baterii, pe care il porti in marsupiu duminica la mall, si el doarme si tu calci mai important sub privirile admiratoare ale asistentei). Ei bine, din prima clipa in care l-am vazut, la cateva minute dupa nastere, chistocul mi-a produs o emotie incredibila, o bucurie totala care ma stapaneste inca.

Stiu ca este imposibil de redat starea de exuberanta, de fericire absoluta si de plutire pe care o traim de aproape 3 saptamani, si de aceea am incercat sa o aseman cu ceva mai usor de descris si prin care ati trecut cu totii.

Si asa am ajuns la dragoste, la sentimentele confuze, caldute si minunate pe care le-am trait (mai tineti minte?) in primele zile/saptamani/luni atunci cand ne-am indragostit.

Ei bine, la fel ca la prima iubire, ii vrei doar binele, vrei sa stai mereu cu el, sa ai grija de el, sa-i prinzi un zambet sau o fata haioasa, sa il ocrotesti, sa il vezi ca ii este bine… La fel ca la dragoste, faci planuri in minte toata ziua (si noaptea, ca te scoala din cand in cand ca sa nu pierzi prea multa vreme dormind) despre locurile unde il vei duce, despre cum va fi cand ii iei primul trenulet sau prima bicicleta, despre cum il inveti sah sau inot, despre ce bucurie sa-i faci in fiecare zi… La fel ca la inceputurile unei mari iubiri, nu te poti dezlipi de el, orice altceva faci ti se pare ca irosesti secunde pretioase, ai o infrigurare de a reveni in compania lui cat mai repede.

In plus, daca e sa ne gandim pragmatic, de-a lungul vietii noi toti incepem multe proiecte (fie ele de business, academice, hobby-uri etc). Cele mai multe dintre ele vor avea o viata de 1-2, maximum 5 ani. Ei bine, proiectul acesta este cam singurul care va fi “continuat” chiar si dupa ce noi nu vom mai fi. Nu este asta cea mai buna justificare pentru a ii dedica toata energia si tot ce avem mai bun in noi? Fiecare minut petrecut pentru acest proiect va da roade zeci de ani de acum inainte, si poate chiar se va transmite mai departe in generatiile urmatoare. Cine (in afara de alde Santana, Marquez sau Brin) se mai poate lauda cu asemenea realizari? Ei bine, orice tatic care isi educa copilul!

Si inca ceva: in Stefan eu vad ce e mai bun in Oli (persoana pe care o ador, pe care mi-am ales-o pentru toata viata) si in mine (care sunt destul de narcisist :-)), precum si franturi din parintii si bunicii mei la care tin atat de mult. Iubirea pentru el ne-a apropiat si mai tare pe mine si pe Oli, iarasi o surpriza pentru ca nu credeam sa mai poata fi posibil asa ceva!

In concluzie, te iubesc, puiul meu!

Tata