Ne-am intors acasa de cateva zile. Bebelusul nostru a crescut (a depasit 5 kg!) si s-a linistit foarte bine, nu mai plange cu disperare, s-a cam prins ca primeste tot ce isi doreste si fara sa racneasca.

Poate si noi am invatat sa il intelegem mai bine (cred ca cel mai rau se supara cand incerca sa ne spuna “sunt nemancat” si noi il schimbam, sau “sunt ud” si noi ii ofeream de mancare, etc!)

Oricum, acum e intr-o stare de veselie continua, iar in scurtele momente cand are ceva nemultumiri nu mai plange ci face un scancet care suna cam asa: “oier-oier… oier-oier…” – chiar ca ne gandeam daca nu cumva il cheama pe Cosmin :-).

Acasa la noi e cam frig noptile, asa ca l-am luat cu noi in dormitor unde facem cald cu A/C-ul. E un cuminte si un popular, ne lasa sa dormim bustean, cu doar 1-2 treziri pe noapte. Seara ii facem baie, iar la baie are cea mai simpatica fata dintre toate: atent, alert, nu plange, nu zice nimic, are doar o expresie usor scarbita – e bestial!!!

Ne-am apucat sa filmam momente vesele (si triste) cu bebelusul nostru, e foarte expresiv si e pacat sa pierdem aceste “moace” (ex. cand rade, cand se intinde dupa somn, la baie, cand ii dam lamaie ca sa oprim sughitul, cand zice oier-oier etc.). Suntem de-abia la inceput dar insistam si apoi facem o selectie si postam cateva videoclipuri (prin YouTube, evident!).

Va pupam!