In prima saptamana dupa nastere ma apucase o panica grozava: a crescut puiul meu prea repede. Asa, dintr-o data. Mi se derulau in minte pozele cu el bebelus si mi-era un dor nebun de el asa mic si de timpurile in care-l puteam ridica in brate si dansa cu el tango. Cum eram legata de asta mica, o alaptam sus, nu-l mai vedeam decat rar, asa ca boceam amarnic de dorul lui Stefan cel mic. Apoi a racit si chiar ca nu prea l-am mai vazut, mi-era frica sa nu ia si Monica. Cred si eu ca mi se parea gigantic Stefan acum ca stateam toata ziua in brate cu un ghemotoc de fata.

A trecut pana la urma perioada lacrimogena si am inceput sa petrec mai mult timp cu Stefan. I-am povestit de spital, de operatie si de injectii, m-am confesat si eu ca unui om mare. Asa ca el dragutul, lua servetele umede si-mi dadea pe toate alunitele “sa n-o mai doaa pe mami bubitene”. Adica bubitele, L e inca N la Stefan. I-a zis Alionei intr-o zi “ae o mama Stefan si-un tata si-o Monica mica”. Alta data stateam cu el pe scari, m-a mangaiat si mi-a zis “e buna mami, e buna”. Tot Aliona mi-a povestit ca n-a lasat-o deloc sa stea pe patul din dormitor “e a nu mami si-a nu tati, sa nu stea Aniona”.

Cu Monica e foarte grijuliu (cand n-o calca pe cap incercand sa se catere pe canapea pana la mine), o inveleste si tine mortis sa-i dea suzi. Monica o uraste pe suzi, ceea ce Stefan nu poate in ruptul capului sa inteleaga. “Vei s-o ia pe suzi Monica”. Monica dormea dusa. “Mami, nu-i place lui Monica de suzi. Nu toti copiii vor suzi”, ii zic. Si-atunci el, mai autoritar “vei s-o ia pe suzi Monicaaa!”. A trebuit sa i-o lipesc pe suzi de buze Monicai ca sa se covinga el ca ea chiar n-o vrea. Cand bebe e suparat, Stefan se uita ghidus la mine “ce face acono Monica? Pinge!”

Acum a prins ideea ca ma bucur foarte mult cand primesc flori. O dupa-amiaza intreaga mi-a tot adus flori si frunze din gradina (spre disperarea lui buni a rupt o gramada de boboci de muscata), de fiecare data era ceva diferit. Venea cu cate o floare o data, cred ca a facut vreo 50 de drumuri. De fiecare data deschidea usa cu o fetisoara atat de fericita si satisfacuta – “uite mami, o foane”. A si pictat “o foane” pentru mami, o pata mare, rosie care s-a transformat intr-o pata si mai mare de o culoare indefinita si mozolita spre negru-verzui.

Zilele trecute il momisem cu un mers la magazine cu conditia sa faca nani dupa-amiaza. “Acum te culci Stefan si cand te trezesti mergem la magazine.” La care mi-a replicat cu cea mai inocenta si mirata fetisoara, intarind cele spuse printr-o negatie vehementa cu capul: ” da’ nu e inca noapte afana mami” ca si cand n-a servit nicicand somn decat si numai noaptea.

Si are o memorie de elefant, nu-i chip sa te fofilezi. Cand am mers in Carefour taica-su n-a scapat de el pana nu i-a cumparat niste bombonele (credeam noi) mici minuscule intr-un ambalaj triunghiular. Tata s-a dus apoi cu pungile la masina si eu cu Stefan si cu Aliona ne-am instalat la restaurant. “Vei bomboanene!?” zice Stefan. “Nu se poate acum mami, le-a dus tati la masina”. Nu se supara baiatul. Dupa mai mult de o ora ajungem la masina. “Vei bomboanene!?” “Mami, nu stiu in ce punga sunt. Ti le dau acasa.” Copilul, intelegator. Cum ajungem acasa: “vei tiunghiun cu bomboane!?” De data asta le-a primit, i le-am desertat intr-un castronel si le morfolea satisfacut. Mi-am incercat de cateva ori norocul si l-am rugat sa-mi dea si mie sa gust. Dupa cativa “caniiic!” (adica nu-ti dau, sunt calic) mi-a dat si mie o bobita. Si ce sa vezi, era guma de mestecat! Si copilul meu tot inghitea de zor. Cum sa-i iei baiatului “bomboanene” fara sa dezlantui urgia iadului? M-am apucat cu rabdare, multa, multa rabdare, sa-i explic ca alea nu sunt bomboane, nu se dizolva in gura, sunt altceva numit guma de mestecat si ca dupa ce li se duce gustul sa le scuipe la mami in mana. Dupa cateva interventii de-ale mele cred ca i s-a parut atractiva ideea de a o scuipa pe maica-sa asa ca spre imensa mea mirare a venit, mi-a deschis palma si zdup! mi-a tras o bala insotita de frimitura aia de guma. Nici nu le mai mesteca la un moment dat. Le spargea crantz! intre dinti si zdup! la mami. Crantz si zdup au durat vreo ora, ceea ce a impins ora de culcare pana hat in noapte, dar la sfarsitul procesului, amandoi eram satisfacuti. Eu ca m-a ascultat si ca n-a inghitit mizeriile alea iar el ca nu s-a lasat pana n-a dat gata toata cutia.