Nu avem trafic (poate doar micul shtau care se formeaza mereu in centrul Pafos-ului la ora amiezii cand toti se duc acasa pt siesta, si care dureaza fix 5 minute sa fie strabatut).

Nu avem galagie (poate doar de la valurile marii sau de la vant).

Nu avem poluare (asta chiar deloc: m-a frapat mereu aici cum linia orizontului deasupra marii este mereu compusa dintr-un val in miscare–atat de clara e atmosfera).

Nu avem roti de iarna, incalzire in scaune, paltoane, utilaje de dat zapada, bocanci cu Goretex, in general nu avem Goretex (poate au doar domnii care opereaza partiile de schi din muntii Troodos).

Nu avem program, ore fixe, ceas desteptator, intalniri, stress (vom avea luni o intalnire la scoala, mergem sa discutam inscrierea lui Stefan din toamna).

Nu avem griji, nevoi, preocupari existentiale (decat eu, din cand in cand, cand primesc cate un email cu ceva de lucrat; dar si atunci pacea si binele de aici ma fac relaxat si eficient si termin repede treaba).

Nu avem idee ce zi e azi sau cate zile au trecut de cand suntem aici (dar din pacate stim bine ca miercuri va trebui sa plecam inapoi la Bucuresti).

Dar pe de alta parte nu avem aici familiile, prietenii (da, voi, ticalosilor, v-am tot rugat sa veniti si n-ati venit!). Ne avem numai pe noi patru. Ei, hai, adevarul e ca ii avem si pe prietenii nou facuti aici, care sunt extraordinari–dar noua tot de VOI ne e dor.

Si pentru VOI ne intoarcem miercuri.