Baiatul meu este foarte riguros. Deja. Stie atat de bine ce vrea incat de fiecare data reuseste sa-mi starneasca rasul cu exactitatea indicatiilor. Bunaoara azi-noapte cand l-am culcat. Imediat se intinde pe burta si-si ridica bluza pana inspre gat. “Cu gadilice”, ma informeaza scurt si eu stiu ce am de facut – sa-l mangai pe spate dar numai cu unghiile (mai exista asadar “cu mangaieri” si “cu ciupiceli” – termenele lui). Ma apuc de treaba. Se invarte putin: “fa-mi aici inspe buta”. Ii fac. “Si-n patea astalalta” – se roteste. Ii fac. “Mai tae”. Ii fac. “Mai apasat”. Ii fac mai apasat. “Mai dept”. Ii fac mai drept si ma toropesc de ras. Mai mama, ii zic, da’ slabanog mai esti, ia uite, numai oase. Sa mananci si tu mai bine. Isi trage bluza in jos – “mai bine fa-mi peste bluza”. Ca sa nu-ti mai simt oasele? – il intreb. “Da”.
Il intreb intr-o zi: auzi mami, ce-ar fi sa mergem si noi la Carrefour ca avem o gramada de luat. El – “aud, sigus ca aud”. Si isi vede in continuare de treaba.
I-am spus povestea cu Statu-palma-barba-cot, cu imparateasa care trebuie sa ghiceasca numele piticului. Si intr-o zi ma prosteam cu el si-l intrebam “nu cumva iti zice Ezechiel? Sau poate ti-o fi zicand Melchisedeh. Sau galina blanca etc”. Si el toropit de ras imi zice: “bai mami de unde scoti numele astea ciudate?”
Alteori nu ma lasa sa ma prostesc, desi se amuza si el. Ii ziceam intr-o zi – hai sa-ti pun bluziculitzica. El de colo – “se zice bluza”. Eu insist – “si sa-ti pun si pantaloniicutzii”. “Coect se zice pantaloni”.
Alta data il aud prin gradina cum murmura “suc imeaza cu duc. Si cu muc. Cinci imeaza tot cu cinci”.
La noi negocierile se invart in jurul lui 4 minute. 4 minute i se par lui Stefan mult, mult de tot. Bai, ii zic, te mai las 5 minute si la culcare. “Ba 4 minute ma mai lasi, bine?” Bine mami. “Da’ 4 minute inseamna mult?” – suspecteaza el. Da mami, mult. Da’ sa stii ca 5 erau mai multe. Oricum, din principiu, nu accepta varianta propusa, i se pare ca-l pacalesti cumva. Asa cand hotaraste el, nu-l mai fura nimeni. Puiu mic… E greu sa fii copil, orice s-ar zice. Sa-i faci pe aia mai mari si mai puternici sa te asculte, e ceva. Am citit ca un copil aude in medie de 400 e ori pe zi cuvantul “nu”. Da’ uite asa li se ascute simtul fofilarii si al pacalitului.
Noapte buna copilasi! Si poate nu va treziti si voi cu noaptea-n cap, sa mai doarma si mama voastra.
2 Responses on Stefan cel precis
Excelenta povestire, m-am prapadit de ras! Simpatici foc astia micii! Mai povesteste-ne Oli, ca ai talent. Pupicei de la noi 3.
multmesc finutilor. Se intampla multe lucruri in fiecare zi, dar ma mobilizez greu sa scriu. Pupice tustreilor.
Leave a comment on Stefan cel precis
RSS feed for comments on this post · TrackBack URI