Un post intarziat.
Esti o baboasa :), o batoaca, mami cea bunuta, you are a good mummy, mutzumec mami – as vrea sa tin minte o viata vocile lor subtirele, vesele sau imbufnate, intonatia lor dragalasa – parca ar canta. Esti o baba rea – imi striga Monica intr-o noapte. Nici nu stiu de ce sa ma supar mai tare, ii zic: ca m-ai facut baba sau ca m-ai facut rea. Stii, ii explic lui Stefan, femeilor le place sa le spui ca sunt tinere si ca arata bine. Prinde el ideea din zbor si-mi spune – tu esti o mama-fetita, o mama-bebelus.
Uneori seara pe intuneric, chiar inainte sa ne culcam, le zic ghicitori: cand ii inchizi nu mai vezi. Ce sunt ei? Usa – zice Monica. Cand e frig afara o pui pe cap sa-ti tina de cald. Ce e? Gluga si caciulita – zice ea repede. Sunt hotomani si uneori au picior de lemn. Cine sunt ei? Politistii – zice ea. Hai sa-ti spun si eu o ghicitoare, zice Stefan. Ce-i inalt cat o casa? Un copac? – raspund. Nu, un copac poate sa fie mai mare sau mai mic decat o casa, zice. Stau sa ma gandesc. Bineinteles, raspunsul ar putea fi o alta casa, zice Stefan din intuneric, dar nu e. Rad si ma dau batuta. Nu stiu mami, zi-mi tu. E o ghicitoare grea, zice el, nici eu nu stiu raspunsul. Monica are si ea ghicitori pentru mine: niste bilute. Ce sunt ele? Margele? – zic. Nu. Zorzoane?. Nu. O bratara? Nu. Nu stiu mami – ii zic – ce sunt? Niste bilute – striga triumfatoare. Se uita pe pijamaua mea si enunta urmatoarea ghicitoare: sunt un pitic morocanos. Cine sunt eu? Morocanosul? – zice tati. Da, morocanosul.
Cateva dintre intrebarile care-l framanta pe Stefan in pragul somnului: cat de tare stranuta un elefant, e adevarat ca balenele fac cel mai mult pipi, ce numar urmeaza dupa 1099, un om poate sa traiasca mai mult de 89 de ani?
Nu suporta sa-i zic ca altul e mai bun decat el. La gradinita sunt multe panouri unde sunt expuse lucrarile copiilor – desene, lipituri diverse, texte scrise de ei etc si de obicei ne uitam la ele impreuna. Uite, ii zic, cel mai frumos de la voi din grupa scrie Constantina. Literele sunt ingrijite, la fel de mari, scrie cel mai bine. Nu-i adevarat, scrisneste el, eu scriu cel mai frumos. Pai nu, uite, la tine literele sunt cand mai mari, cand mai mici. Scriu la fel de frumos ca si Constantina (si asta e ultima concesie pe care o face. Nu scrie mai frumos, scrie la fel de frumos). Daca insist, risc urlete printre lacrimi. Greu si cu mandria asta, de mic musca tare.
Ii spun lui Stefan – mami trebuie sa merg la doctor sa-mi pun ochelari. Nu!, zice el ferm si suparat. Pai trebuie mami. Nu, Nu trebuie! Dupa o vreme adauga – mami, dar daca eu am alta parere o sa tii cont de ea? De ce nu vrei puiule sa-mi pun ochelari? Fiindca o sa te faca mai nefrumoasa. Asa cum parintii cred ca puii lor sunt cei mai frumosi, asa si puiul meu crede ca are cea mai frumoasa mama din lume. Mami, tu esti mai frumoasa chiar si decat mama lui Daniil (prietenul lui cel mai bun de la gradinita). Mama lui Daniil e rusoaica si mereu cand o vad (imi place tipa mult de tot) il trag de maneca pe Stefan – ia uite-o pe mama lui Daniil ce bine arata, ce picioare, ce rochii scurte. Asa ca el o foloseste drept etalon.
Pe Monica am intrebat-o de ziua mea: cum sunt eu mami – fetita mica sau baba batrana? Asa, ca sa vad si eu cum ma percep copiii mei. Esti o mama – zice ea dupa ce m-a masurat atent pret de cateva secunde. O fi de bine?
Facem ceai Earl Grey cu lapte si miere pe care-l servim tacticos din cescute mici si colorate de la Ikea. Haideti la petrecerea de ceai, ii strig. Putem sa invitam si prietenii cusuti? – intreaba Stefan. Pai care-s aia? Iepurasul meu de exemplu – zice.
Mami, eu te iubesc chiar si-atunci cand tragi parturi – enuntul a venit de la Stefan pe intuneric, intr-o seara cand ne pregateam de nani. Ce-si poate dori mai mult o mama decat sa auda asemenea dovezi de iubire?
Au venit dragii mei parinti la noi. Cred ca sunt deja vreo 3 saptamani. Nimeni, nimeni nu-ti poarta de grija asa cum o fac parintii. Ei se gandesc la toate. Ma induioseaza teribil graba lor de a-mi rezolva toate nevoile (pe multe dintre ele nici nu le sesisez, decat dupa ce m-au ajutat ei). Numai parintii au timp si antrenament pentru asa ceva. Razvan se dusese sa-i ia pe bunici de la aeroport iar intre timp eu si copiii am mancat porceste la Aphrodite Hills, ne-am delectat porceste la Costa Cafe si in cele din urma ne-am jucat de-a v-ati ascunselea in camera de hotel, unde parintii lui Stefan si-ai Monicai urmau sa profite de libertatea oferita de prezenta bunicilor. O, da. Si cand le-am auzit vocile pe coridor ne-am ascuns repede in dulap. Au fost momente de fericire maxima. Ca atunci cand de-abia astepti ceva si urmeaza sa se intample, dar vrei sa mai amani un pic. Il auzeam din dulap pe tata vorbind si-abia asteptam s-o vad pe mama fericita cu nepotii in brate. Am veniiit! – au zis bunicii de cum au intrat. Shh – le fac copiilor din dulap. Hahahaha – fac Stefan si Monica din dulap. Puii lui bunica! Dac-ati sti ce dor mi-a fost de voi…
Leave a comment on De-ale lor
RSS feed for comments on this post · TrackBack URI