Dupa scoala si inainte de karate, pian etc, mergem la picnic. Odata le-am facut fasole boabe. Stiam ca Monicai nu-i place, dar nu strica sa mai incerc din cand in cand.
“Mami, mie nu-mi place fasolea, eu nu mananc!”
“Hai, gusta numai un bob Monica si daca nu-ti place nu mai manca.”
Gusta un bob: “Mami, mie tot nu-mi place fasolea. Sa-mi dai mai incolo sa mai mananc, cand o sa uit ca nu-mi place. Acum n-am uitat asa ca nu-mi mai da. Bine mami? Mami bine?”
Monica este un copil tare intelept, o rogi ceva si n-o sa-ti zica niciodata nu. O sa-ti zica “imediat” sau “un pic mai incolo”. Dupa o vreme revii cu rugamintea si primesti acelasi raspuns, spus foarte convingator. O crezi, cum altfel, si mai incerci o data si inca o data. Daca insisti nu se enerveaza, doar silabiseste, ca sa intelegi mai bine: “i-me-diat!”Chiar si Stefan s-a prins si-i reproseaza: “Monica, la tine imediat inseamna niciodata!”
A ajuns Monica si la lucruri mai adanci, zice – “oamenii sunt ca elefantii, sunt bunuti doar cand sunt bebelusi si copii mici. Cand sunt mari, sunt rai” – asta dupa ce a vazut de x ori filmul Dumbo.
Cu limba engleza merge foarte bine, desi mai apar si situatii cand trebuie sa se descurce cum poate: “Joy, tati is at the birou” sau “Monica, stii vre-un anotimp? Da! Care? Friday!”
Faptul ca merge la balet are beneficii care se rasfrang si asupra mea: “stai dreapta mami!” – imi zice, mandra ca-mi poate fi de folos. “Asa”, spune satisfacuta cand vede ca-mi corectez pozitia.
Ne plimbam si vad o casa care-mi place mult, asa ca-i zic: “bai mami, m-a dat pe spate casa asta.” Imi raspunde: “pe mine m-a dat de-a rostogolul!”
Imi place sa ma joc cu ea si o intreb – “cine esti?” “Monica”, zice ea nedumerita. “Care Monica?” – o necajesc in continuare. “Aia pe care-o iubesti tu”, imi raspunde iar altadata: “aia pe care-o vrei tu”, culminand cu: “aia originala”. Dupa ce a vazut cat m-a amuzat ultimul ei raspuns, nu se mai oboseste sa inventeze altceva si mi-l serveste mereu cand aude intrebarea.
Imi place atat de mult sa-i privesc cum se joaca… Intr-o seara Stefan se juca cu o omida pe care-o pusese la culcare si ne shsh-ia pe toti sa n-o trezim:
Monica: Stefan, eu pot sa car un bebelus.
Stefan: Si eu.
Monica: Stefan cand se trezeste omida?
Stefan: Nu stiu.
Monica: S-a trezit?
Stefan: Doarme pana maine cred.
Monica: (tare, catre omida) Pana unde dormi omida?
Stefan: (in locul omizii, cu voce groasa) Lasa-ma ca dorm. Hibernez.
Seara cand ii culc, citim din carticele sau le spun pe intuneric o poveste sau le povestesc de cand eram eu mica. Trebuie neaparat sa stau la mijloc intre ei, perfect la mijloc si sa nu cumva sa fiu mai intoarsa catre unul decat catre celalalt. Fiecare ma strange de cate-o mana si-mi face declaratii de dragoste. Mi-a zis Monica intr-o noapte: “Mami, nici nu stiu cum sa-ti multumesc pentru cat de mult te iubesc.” Stefan nu s-a lasat mai prejos: “Mami, cand ma uit la tine ochii mei se fac inimioare. De fapt eu tot sunt o inimioara”