Sunt multe, dar le uit fir-ar sa fie. E drept ca le inlocuiesc mereu cu altele. Una dintre cele mai frumoase imagini este cu Stefan. Eram la Aphrodite Hills pe capul bunicilor Mona si Tatanu. Vila – intr-un decor de vis la marginea unui teren de golf. Verde, tuns, frezat, numai bun de mangaiat. M-am plimbat intr-o seara cu Stefan pe poteca asfaltata dintre vilute si terenul de golf. I-am zis ca suntem si noi ca Dorothy, catelusul Toto, Sperie Ciori, Omul de Tinichea si Leul care mergeau pe drumul de caramida galbena in cautarea lui Oz. Si tot trageam cu ochiul la terenul irezistibil de langa noi. Stiu ca pe astfel de terenuri nu ai voie decat cu pantofi speciali, sa nu cumva sa strici dracului feng-shui-ul ierbii si deci al pretentiosului jucator de golf cu manusa lui cu tot. Dar pana la urma am zis cam asa – what the fuck – si in consecinta ne-am descaltat si am inceput sa ne fugarim pe minunata iarba. Senzatia e feerica! Am avut noroc ca nu ne-a plesnit vreo bila si uite-asa am ramas cu o minunata amintire a unei dupa-amieze blande in care Stefan fugea fericit pe iarba pe care copacii de ici si copacii de colo aruncau umbre lungi. Dupa ce l-am parcat pe Stefan la bunici am luat-o pe Monica si am repetat scenariul.
E minunata Monica, cum stie ea sa dea pupice. Se apropie incet si-si lipeste fruntea sau buzele de fata ta si apoi te mangaie. Si e tare fericita cand vede ce fericit te fac pupicele ei. E mandra de ea si are si de ce. Sunt cele mai minunate pupice din lume, alaturi de cele ale lui tati si ale lui Stefan (ca sa nu se supere nimeni). Despre pupicele lui tati nu e cazul sa vorbesc pe blogul copiilor, dar ale lui Stefan sunt atat de bunute si de tandre! Ma topeste cand ma ia cu manutele de gat, se uita atent la locul pe care-l va pupa si apoi vine pupicul minunat.
Ne-am luat biciclete! Azi am facut prima plimbare pana la bisericuta dintre chiparosi de la malul marii, Monica in scaunel in spatele lui tati, ceilalti cu bicicleta proprie. Stefan a gasit aici o invitatie la o nunta care am descifrat noi ca va avea loc pe 17 octombrie. Asa ca ne-am gandit sa ne infiintam si noi. “Din partea mirelui sau a miresei?” Pai din partea bunului Dumnezeu ca el a pogorat invitatia asupra noastra. Masa in Geroskipou, aproape. Asta mi-aduce aminte de o alta nunta la care am participat clandestin, intai eu si Stefan dupa care am chemat si restul gastii, o nunta de scotieni feerici cu fustite. Dupa ce au petrecut ei dragutii, a urmat evenimentul karaoke. Toti niste cantareti feerici. Cel mai mult ne-a placut de mosulicul (si lui Stefan ca a tot primit bomboane de la el “mami ce multe am, nu mai am maini sa le tin”) care a cantat New York, New York. “Sau mai bine Geroskipou, Geroskipou” – a zis DJ-ul cel feeric cand a prezentat momentul, mosul locuind in orasul cu pricina. Bai frate, niste petrecareti innascuti, exraordinari! A venit si o baba pe ringul de dans, in scaunul cu rotile! A dansat pana si-a rupt o roata, pe bune! Au ras cu totii, au reparat carutul and the party went on! La un moment dat a venit tatal miresei la noi, s-a prezentat dupa care ne-a pus pe masa o sticla de sampanie – “cred ca stiti ce sa faceti cu ea”. Asa ca ne gandim serios sa ne prezentam pe 17 sa petrecem si noi cu petrecaretii.
Cat am stat in casuta de la Anarita Monica a gasit de-a dreptul gustos sa se infrupte din gainatul care se gasea in cantitati generoase in jurul casei. Asta nu e chiar o imagine a fericirii, dar trebuia s-o amintesc.
Cele mai frumoase pietre din lume se gasesc la plaja noastra de la Mandria. Am cules o groaza si le-am grupat pe familii: fainoase-sticloasele, albele, negrele, degradeele, hieroglifele, extraterestrele, linistitele, pestritele, maroaiele si diversele. Stefan si Monica sunt innebuniti dupa pietre, spre disperarea lui tati “iar pietre in masina?” si deliciul lui mami.
Intr-o seara (de fapt in mai multe, dar asta a fost prima) am luat boxa si ne-am dus la asfintit pe mal de mare. George Michael, vant si valuri si doi parinti fericiti ca au timp si pentru ei in timp ce copiii vaneaza… pietre.
Suntem innebuniti dupa casuta noastra. Care este de-a dreptul! Ce-mi place ca suntem singuri, noi si fantomele noptii. Iar ziua doar noi si cei 84 de muncitori care dau zor sa termine complexul care se prefigureaza a fi superlativ. Noi si mica noastra insulita, lovebed-ul de pe terasa care zilnic se imbiba cu nori de praf, sfera feerica agatata de tavan, masa mare si masa mica a copiilor, tavanul albastru cu 8 lumini care mai de care, felinarele aprinse noaptea…, ce mai, laser frate! Dimineata ma trezesc cu piciul care striga din camera alaturata “maaami, maaam!”, il imbrac, mic dejun frugal si o cafeluta Nespreso (traiasca tati si surprizele lui minunate!) si apoi drumul linistitor pe autostrada unde comentam toate semnele de circulatie, culturistul din vitrina de la periptero, bampul cel mare si rosu si apoi gradinita. Aici obligatoriu stam pe o bancuta vreo 10-15 minute pentru acomodare, comentam ce fac ceilalti copii (bai stefane, gagica aia blonda se tot uita la tine. Da, dar tu nu vezi ca e cam grasuta?) Aaa, sa nu uit, copilul meu cel mare a inventat azi un cuvant si acesta este calcaj. Ce e tati un calcaj? Pai este gaura aia lunga si subtire pe unde merg masinile si bicicletele, pe sub autostrada. Aaa, adica pasaj. Da. Retinuse el ca se termina in aj si ca la inceput e ceva ce tine de mers, asa ca o calcatura. Si asa s-a nascut calcajul.
Seara se spala pe dinti, si ca sa se spele bine am inventat un joc. Eu fac voci de microbi care se sperie de spalatul pe dinti si care se refugiaza in zonele care trebuiesc spalate “sa fugim la maselele de sus”. Cand el da cu peria pe-acolo microbii se refugiaza in alta parte si tot asa pana se spala bine peste tot. Ei, si azi microbii declarau “of, ne distruge inamicul”, la care el ridica din umeri si zice impaciuitor “eu nu sunt inamicul. Dar ce sa fac, m-a pus mami sa ma spal”.
Mai povestim si alta data ca vine tati.

De 2 zile, Monica s-a pornit in picioare! Nu e cine stie ce record (are aproape 1 an si 5 luni), dar e minunat sa o vedem venind singurica in picioare, cu manutele in sus si razand toata intr-un echilibru foarte instabil spre noi… Bravo Monica!

Plimbarea la Aphrodite Hills (un cartier rezidential incredibil, parca rupt din Rai), la Petra tou Romiou (locul de nastere al Afroditei) si la Pissouri (unde se gaseste superbul hotel Columbia Beach Resort)

Poze cu copiii la piscina hotelurilor din Paphos. Stef bunutul o plimba pe Monica prin toata piscina, iar Monica e urmarita prin casute de un baietel cu inima zdrobita de indiferenta ei :)

Cosmin cu Noni au stat la fitzosul hotel Almyra Beach din Paphos. Am venit si noi la feericele piscine unde Monica a patrulat singura in picioare prin toata piscina, tinandu-se de un colac, iar Stefan s-a intins pe burta in apa si se impingea cu mainile de fundul piscinei.

Apoi tati s-a serbat la terasa Deck pe malul marii.

Am mers cu Ioana, Ivona si Dragos la plaja noastra favorita (cea de langa hotelul Azia) intr-o zi cu valuri mari. A fost superb, copiii s-au balacit veseli in piscinutele naturale dintre stanci, noi am facut baie in valurile imense si ne-am dat cu barcuta pana la mal, iar Dragos a facut baraj pe cascade si apoi s-a bagat in toate jacuzzi-urile naturale din piatra.

Am facut o plimbare de doua zile in zona de nord a Ciprului, in care traiesc cipriotii turci. Iata pozele din Lefkosa (capitala), Belapais (unde am si dormit intr-un boutique hotel de langa manastire) si Kyrenia. Prietenii nostri au continuat plimbarea inca o zi pana la capatul peninsulei Karpasia, care se pare ca este superba si ea.

Stam pentru vreo luna intr-o casuta din satul Anarita, mai sus pe deal deasupra Mandriei. Casuta are 3 dormitoare la etaj (din care cel matrimonial e chiar generos cu spatiul), un living mare si o bucatarie superba la parter. Are si piscinuta in forma de boaba de fasole si vedere superba in toate directiile, peste campii galbene, spre mare si munti. Asfintitul e feeric de aici, iar noaptea e pliiiiin de stele. Singura problema este faptul ca nu exista o terasa acoperita unde sa te mai feresti de soare.

Iata cateva poze din casuta de la Anarita:

In 14 august, seara, am ajuns in Cipru, noua noastra tara.

Primele doua nopti am stat la Skinarou in niste casute traditionale superbe, apoi ne-am mutat intr-o casa inchiriata in Anarita unde vom sta pana spre sfarsitul lui septembrie cand e gata complet viluta noastra de la Mandria.

Puteti vedea aici poze din primele zile petrecute impreuna cu Ioana, Ivona si Dragos la Skinarou, Ayia Napa si Cape Gkreko.

Am petrecut un ultim weekend la hotelul preferat al lui Stefan, Melia Grand Hermitage din Nisipurile de Aur, Bulgaria. Pozele aici:

De vreo 10 zile Stefan merge in fiecare dimineata la Scoala de vara (de fapt un fel de gradinita dar organizata pe perioada vacantei de vara) la Little London din Pipera.

Totul decurge excelent. In primele trei zile (miercuri-joi-vineri 1-3 iulie) Stefan a fost foarte dornic sa mearga, a stat cate 2-3 ore (cu parintii stresati la cativa pasi distanta) si s-a jucat cumintel.

Apoi luni, dupa weekend, a inceput sa planga si sa spuna ca nu vrea sa mearga. Dar l-am dus si dupa un plans scurt si rugaminti (“mami tu sa nu te duci sa bei o cafea si sa fumezi o tigara”) a ramas si s-a jucat frumos. Marti a fost binisor iar de miercuri n-a mai vrut sa plece la 12 cum era programul lui ci a ramas pana la 1 si apoi la 2.

Iar vineri a intrat si in piscina cu D-na Tania! A fost foarte circumspect la inceput, a tot refuzat intrarea, dar l-au luat incet incet, s-a jucat cu serpisorii si pana la urma, dupa ce noi plecaseram (!!) a intrat si s-a scaldat.

Suntem foarte fericiti ca merge la gradinita, si mai ales la Little London unde are sansa sa prinda si ceva engleza care ii va fi de ajutor in Cipru unde nimeni nu va putea sa il inteleaga in romana.

Nu avem poze mari (e o selectie din ce ne-a trimis gradinita saptamanal) asa ca nu dati click.

Am petrecut doua saptamani feerice in Alpi, in Alto Adige/Tirolul de Sud, la Ridanna, la hotelul Schneeberg.

Din pacate copiii au fost raciti in prima saptamana iar tati a fost plecat la Londra o buna parte din a doua saptamana (sa cumpere o feerica masinuta pentru Cipru), asa ca n-am apucat sa ne bucuram de feericele piscine decat in ultima zi. Dar imprejurimile superbe ale hotelului, valea Ridanna, oraselele Vipiteno/Sterzing, Bolzano, Merano, Bressanone si Innsbruck ne-au ramas in suflete.

La sfarsit am adaugat poze din piscinuta adusa de tata de la Londra.

Poze adevarate aici (atentie sunt 3 pagini, dati Slideshow!):

Poze multe poze din ultima luna si ceva. Scuzati calitatea, sunt facute cu iPhone (prima generatie ;) )

Inclusiv ziua Monicai, plimbari, prin gradina…

Trei calatorii la mare, doua la lac, mai multe la diverse locuri de joaca…

Astea sunt poze din iPhone, stati aproape ca in curand vom prezenta si pozele “adevarate” din aparatul foto (si chiar sunt poze faine acolo). Va pupam!

Zile absolut minunate cu copiii mei. Ne plimbam – Stefan cu tricicleta, Monica in masinuta rosie. Stefan a devenit un artist, face viraje ca s-o sperie pe mami si abia in ultimul moment evita accidentul. Sau o tamponeaza usor pe surioara care sta in masinuta ei si tine strans un lucru pescuit din casa. Ieri a cules o margareta, cred ca de la Pusa din gradina, si a tinut-o strans de i se albisera degetelele. Mai tarziu a decis ca este vremea pentru o gustare si pana s-o opresc mancase deja jumatate. Daca o iau din masina e nemultumita si-mi spune vrum-vrum, adica pune-ma femeie inapoi, ce, nu-ti e bine? Facem intreceri, vine si Pitu care ne anunta ca a facut vreo 6 ture in timp ce noi doar una.
Acum doua zile am pus-o pe pice pe bicicleta lui Stefan intr-un moment de-al lui de pauza. A venit repede la noi, ma asteptam sa inceapa tipetele cu “da-o jos ACUM!”. Dar el foarte linistit se suie in spatele iei si o inconjoara cu bratele – “o tin sa nu cada mami”.
Ieri intrasem la buni Mona sa-mi fac o cafea si-i lasasem afara, pe Monica in masinuta ei iar Stefan pe la balansoar. Ies la un moment dat si o caut cu privirea pe piciulina. Nu mai era unde o lasasem. “E cu mine mami, am eu ghija de ea. Am plimbat-o!” m-a anuntat el vazand ca ii caut. Piciu bunutu…
Mai demult eram cu ei, plecam la plimbare. Era parcata o masina pe drumul nostru si nu era loc pe langa ea. Am luat masina Monicai in brate si am asezat-o pe panta de la garaj apoi am urcat-o si am pus-o la loc sigur. Stefan nerabdator sa-l trec si pe el, imi zice cu repros: “mami mai ai un copil”.
Zilele trecute stateau amandoi in casuta de plastic din camera lui Stefan. Inchideau si deschideau usa (Monica) iar eu le ziceam pa sau buna ziua, dupa caz. Si ei dragutii se vedeau prin fereastra casei, Monica imi facea pa, Stefan imi trimitea pupice. O imagine feerica! Am prins un un pupic pe care mi l-a trimis Stefan si mi l-am pus pe obraji. “Ce faci mami?” Imi pun pupicul pe obraji. “Pai da, ca iea un pupic mae!”
In alta zi eram necajita. M-a luat in brate si m-a mangaiat: “lasa ca te mangai eu cu mina mea de fantomita”.
Dialog intre mine si Stefan: Cine-i ochiosul lui mami? “Eu. Si tu esti ochioasa mea”.
De cateva zile Stefan ma rasfata cu ceva rar: pune crema pe frunze de iasomie, capsuni, trandafir si ma maseaza usor. Spa frate!
Monica a invatat sa dea pupice suflate cu manuta. E atat de dulce! Am primit si eu si Stefan cate unul.
Odata, in timp ce ne plimbam prin complex cu tricicleta si masinuta rosie, a aparut dintr-o curte o fetita superba, imbracata intr-o rochie frumoasa de printesa (gen rochie de mireasa). Ia uite mani, ii zic, ce printesa frumoasa, ce rochita minunata! Se opreste din pedalat si se uita la ea indelung. Ma si gandeam ca va fi prima lui indragosteala, o privea foarte intens. Apoi: “paca ar fi o papuma” si-si reia pedalatul. Barbatii din ziua de azi…

Baiatul meu este foarte riguros. Deja. Stie atat de bine ce vrea incat de fiecare data reuseste sa-mi starneasca rasul cu exactitatea indicatiilor. Bunaoara azi-noapte cand l-am culcat. Imediat se intinde pe burta si-si ridica bluza pana inspre gat. “Cu gadilice”, ma informeaza scurt si eu stiu ce am de facut – sa-l mangai pe spate dar numai cu unghiile (mai exista asadar “cu mangaieri” si “cu ciupiceli” – termenele lui). Ma apuc de treaba. Se invarte putin: “fa-mi aici inspe buta”. Ii fac. “Si-n patea astalalta” – se roteste. Ii fac. “Mai tae”. Ii fac. “Mai apasat”. Ii fac mai apasat. “Mai dept”. Ii fac mai drept si ma toropesc de ras. Mai mama, ii zic, da’ slabanog mai esti, ia uite, numai oase. Sa mananci si tu mai bine. Isi trage bluza in jos – “mai bine fa-mi peste bluza”. Ca sa nu-ti mai simt oasele? – il intreb. “Da”.
Il intreb intr-o zi: auzi mami, ce-ar fi sa mergem si noi la Carrefour ca avem o gramada de luat. El – “aud, sigus ca aud”. Si isi vede in continuare de treaba.
I-am spus povestea cu Statu-palma-barba-cot, cu imparateasa care trebuie sa ghiceasca numele piticului. Si intr-o zi ma prosteam cu el si-l intrebam “nu cumva iti zice Ezechiel? Sau poate ti-o fi zicand Melchisedeh. Sau galina blanca etc”. Si el toropit de ras imi zice: “bai mami de unde scoti numele astea ciudate?”
Alteori nu ma lasa sa ma prostesc, desi se amuza si el. Ii ziceam intr-o zi – hai sa-ti pun bluziculitzica. El de colo – “se zice bluza”. Eu insist – “si sa-ti pun si pantaloniicutzii”. “Coect se zice pantaloni”.
Alta data il aud prin gradina cum murmura “suc imeaza cu duc. Si cu muc. Cinci imeaza tot cu cinci”.
La noi negocierile se invart in jurul lui 4 minute. 4 minute i se par lui Stefan mult, mult de tot. Bai, ii zic, te mai las 5 minute si la culcare. “Ba 4 minute ma mai lasi, bine?” Bine mami. “Da’ 4 minute inseamna mult?” – suspecteaza el. Da mami, mult. Da’ sa stii ca 5 erau mai multe. Oricum, din principiu, nu accepta varianta propusa, i se pare ca-l pacalesti cumva. Asa cand hotaraste el, nu-l mai fura nimeni. Puiu mic… E greu sa fii copil, orice s-ar zice. Sa-i faci pe aia mai mari si mai puternici sa te asculte, e ceva. Am citit ca un copil aude in medie de 400 e ori pe zi cuvantul “nu”. Da’ uite asa li se ascute simtul fofilarii si al pacalitului.
Noapte buna copilasi! Si poate nu va treziti si voi cu noaptea-n cap, sa mai doarma si mama voastra.

(Pentru poza ii multumim lui Cris)

Draga noastra fetica frumoasa si buna, sa ne traiesti, sa fii fericita si sanatoasa. Adica sa ai totul. Ca sa-l parafrazez pe bestialul de Roberto Benigni – in viata ai nevoie de un singur lucru – totul. Doar ca el vorbea despre poezie. Acum cand scriu sunt cu fetica in pat. E inconjurata de jucarii, e foarte preocupata, isi aminteste din cand in cand de biscuitul ei mozolit si mai ia o gura, il pune inapoi pe pat si in tot timpul asta mai are timp sa dea si din cap in ritmul muzicii foarte ritmate de altfel. I-am facut de ziua ei un tort bunut de biscuiti ca sa pape si ea. Ii povestisem lui Stefan toata ceremonia cu turta (bai ce turta ti-am facut), cu alesul de pe tava, numai ca saracul dupa ce a topait frenetic la bile-bile a adormit chiar inainte de inceperea ostilitatilor. Tun si in brate la tati. Ce si-a ales fetica? A cugetat indelung, atingea apoi isi retragea mana. Pana la urma s-a decis. O chestie de jucarie de luat tensiunea, o perie si un ruj comestibil. Adica o sa fie o doctorita cocheta – a concentrat Pitu. Pitu este prietenul nostru de 10 ani. Adica are 10 ani, nu ne e prieten de 10 ani.
Da da, zice Monica si se arunca peste laptop. Si eu zic ca da numai sa nu-mi strice munca. n mmmmmmîîîîîîî22AqÈ™ ÃŽ – asta a avut de scris printre Dada, dada. Hai ca m-a facut sa rad – dupa ce s-a jucat cu o carticica din alea care fac crantz, a aruncat-o peste spate si i-a zis – Pa! Ma minunez si eu ca o mama ce repede a invatat sa apese de clapeta ca sa faca racul crantz din clesti. Stefan multa vreme a ridicat direct de cleste, i se parea mai evident.
Are 7 dintisori, baleste mult, baga toate alea in gura, paste iarba si frunze, isi suge degetelul, ii place sa apese pe butoane, nu se poate ridica singura in patut, merge sustinuta, ii place sa mearga sustinuta, e frumoasa, plinge cand mami pleaca de langa ea (se precipita toata cand ma aude zicand cuiva “hai s-o tii un pic” si se agata cu putere de gatul meu. Acum a mai evoluat un pic si se agita cand aude “hai”. Nu mai asteapta continuarea, stie ce urmeaza. Si ca evolutie ulterioara, ajunge doar s-o tin in brate si sa vina cineva langa noi, ca se streseaza si se intoarce in viteza spre mine, tinandu-ma strans strans. Da, ma dau si eu mare), are vanatai, are cel mai frumos zambet, mananca bine si orice, ii place rosu, ne da cu mana la o parte ca sa-l poata urmari cu privirea pe Stefan dupa care e inebunita, ii place sa apuce firimituri si sa le bage in gura, nu mai poate de bucurie cand o aplauzi “bravo Monica!”, ii place in leagan, ii plac masinutele “brumm, brumm”, distruge tot ce construieste mami din cubulete, pleoscaie cu lingura in mancare pana la dezastru total pe podea si pe haine, ii place telecomanda de Mac, apasa si se intoarce inspre calculator sa vade ce incepe, zice ti-ta cand se uita la ceas, vorbeste intr-una pe limba ei, rar se exaspereaza, imi arata cu degetelul soarele si curcubeul pe carte, stie de nas, ochi, gura etc, coada catelului, sufla in fluieras fuu-fuu, face cu mana pa dar doar dupa ce persoana pleaca si nu o mai vede (cat timp mai vede o bucata cat de mica din om nu face pa), ii plac paiele, stie sa faca toate animalele sa cante, are o memorie incredibila, e vesela, e buna, e desteapta si nu neaparat ca ar decurge din asta, e fata lui mama. Si-a lui tati – ar zice Stefan. Da, si-a lui tati. Si sora lui Stefan care o ia in brate cand plange, o baleste cu pupice (Monica este mereu mirata dupa pupicele ude si zgomotoase ale fratelui), ii smulge jucarii din mana dar ii da altele in schimb, nu o lasa sub nicio forma pe covorasele lui cu trasee de oras si tara si zice ca o iubeste cel mai mult.
A descoperit intre timp o noua distractie – bagatul capului intr-o cutie (dimensiunea poate varia) si tipatul de acolo.
Azi am comunicat cu ea intr-un mod nou si care m-a umplut de bucurie. O dadeam uta in leagan si nu ma lamurisem daca mai vrea sau nu. I-am zis: mami, daca mai vrei uta apasa pe butonul asta (leaganul are un buton mare cu chitz-chitz), daca nu, intinde manutele in sus sa te ia mami. A apasat butonul si cand am reinceput s-a dau uta a chiuit de bucurie. Dupa 5 minute o intreb – ne mai dam uta? si ea apasa pe buton. Ca in documentarele cu maimute frate. Scuze Monica.
Iubirea mea draga! Am doi copii minunati si sunt o mama tare fericita!